Cerc Pedagogic

Cerc Pedagogic

“Cercul pedagogic” susţinut astăzi, 10 noiembrie 2016, în cadrul Liceului “Carol I” a reprezentat, pentru toţi participanţii o modalitate eficientă de formare în învăţământul preuniversitar deoarece are în componenţă schimbul de practici, actualizarea procedurilor de lucru la nivelul specialităţilor şi informarea grupului ţintă. Aşadar, Liceu “Carol I” a lansat comunicări importante, anunţuri şi invitaţii care ajută pe colegii de limba şi literatura română, în dezvoltarea profesională şi personală.

Ora deschisă a fost susţinută de doamna profesor Mihaela Apetroei, alături de clasa XII-a A, iar informările au fost transmise de către doamna profesor Gianina Hreniuc şi domnul Florin Huţanu.

“Cercul pedagogic” a avut rolul de a fixa ţinte pentru activităţile profesorilor;  acestora le-a fost oferită posibilitatea de a-şi lărgi viziunea de ansamblu asupra modalităţilor moderne de eficientizare a procesului educativ de la nivelul orelor de limba şi literatura română sau la nivel inter şi transdisciplinar.

Schimbul de bune practici a fost realizat prin nenumărate variante formative, cum ar fi activitatea demonstrativă cu tema Funcțiile limbajului poetic la scriitorii canonici şi rulare de material multimedia, prezentări Power Point cât şi materiale didactice ilustrative.

La eveniment au fost prezenţi profesori de specialitate de la liceele “Gh. Ruset Roznovanu”|Roznov, “Spiru Haret”|P. Neamţ, “Colegiul Tehnic de Transporturi”| P.Neamţ “Carol I”|Bicaz şi Colegiul Tehnic Piatra-Neamţ/Forestier.

Colaborator deosebit şi prieten al liceului bicăjean, în calitate de invitat, domnul bibliotecar Ion Asavei, director al Bibliotecii “Mihai Eminescu” a vorbit despre activitatea culturală locală, noile apariţii în proza şi lirica neamţeană cât şi despre bogata activitate dezvoltată de cele două instituţii, liceul şi biblioteca.

Prezenta activitate a fost moderată de către doamna profesor director Oana Ilarie, de la Liceul “Gh. Ruset Roznovanu” din Roznov.

Cuvântul de deschidere şi bun venit a fost oferit de domnul director adjunct, profesor George Lazăr de la liceul gazdă.

Comentarii ( 1 )

  • Paulina Gabur

    Felicitari pentru atmosfera deosebita in care s_a desfasurat activitatea si pentru implicarea scolii in viata culturala a orasului Bicaz.

Postaţi un comentariu