Elevii au talent

Elevii au talent

Vineri, 25.03.2016, începând cu ora 18:00, în sala „Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean Neamţ, a avut loc etapa locală a concursului „Elevii Nemţeni au Talent”, proiect iniţiat de Consiliului Judeţean al Elevilor Neamţ şi aflat la cea de a treia ediţie.
Seara a debutat cu un invitat special, câştigătoarea de anul trecut a concursului „Elevii Nemţeni au Talent”, Teodora Sava, care ne-a încântat cu pasiunea ei pentru muzică. De-a lungul serii, printre concurenţi s-au strecurat invităţi speciali precum Ionuţ Stoian şi trupa Karma Dance.
„Obiectivul nostru privind acest concurs este de a pune în valoare şi a face cunoscute talentele tinerilor nemţeni. Este un eveniment organizat de elevi, pentru elevi. Prevăd o finală cu o luptă acerbă. Câştigătorii etapelor locale din Piatra Neamţ, Roman şi Târgul Neamţ se vor întâlni în etapa finală care va avea loc în luna mai în Piatra Neamţ. Le mulţumim tuturor celor prezenţi la eveniment, publicului, juriului, tuturor sponsorilor şi partenerilor şi sperăm că ne-am ridicat la nivelul aşteptărilor. Meritele acestui eveniment îi aparţin colegului meu, Sebastian Alistar, care a coordonat etapa locală alături de o echipă determinată şi muncitoare. Felicitări tuturor!” – a declarat Georgiana Mihăilă, preşedinte CJE Neamţ
Ajuns deja la cea de a III-a ediție, concursul nu s-ar fi putut organiza fără un juriu de excepție format din: Laura Stavarache, Sergiu Bejenaru şi Geo Pahome.
Organizatorii evenimentului, tinerii din Consiliul Județean al Elevilor Neamț, s-au ocupat de pregătirea amănunțită a acestui concurs împreună cu sponsorii ce au susținut aceasta inițiativă pentru tineri: Fundația Ileana, Coffee 2 Go Piatra Neamț, 6AM Look, Librăria Arhiprint, Hyperprint, Dinamic 92, System Pro, Merlin’s vitamin aqua, AQUA Carpatica, Primăria Piatra Neamț, Consiliul Local Piatra Neamț și partenerii media.
Ne revedem în luna mai în etapa finală a concursului Elevii Nemţeni au Talent ălături de cei 10 finalişti pietreni:
Locul I: Ilinca Lesovschi şi Mihuţ Bogdan
Locul II: Damian Ouatu
Locul III: Ionuţ Răcaru ( Liceul Carol I, Bicaz)
Menţiuni speciale: Mocanu Mario, Trupa Efectiv, Paşcu Alexandru, Mereuţă Patricia, Cristi Daniel
Felicitări tuturor participanţilor!

Fără comentarii

Postaţi un comentariu