Lucrător la Minister

Lucrător la Minister

În perioada 10-16 iunie 2016 a avut loc activitatea de formare a rețelei naționale de Lucrători de Tineret la Baia Mare.

Damian Pancu, reprezentantul Liceului Carol I, în calitate de Ambasador al Dialogului Structurat cu Tinerii, a participat la acest curs alături de Anamaria Holotă și Viorela Chiper, Lucrători de Tineret în județul Neamț, dar și alături de Ana Mâță, președintă DJST Neamț.

Obiectivele workshop-ului au fost:

  1. dezvoltarea competențelor de facilitare a proceselor pe dialog structurat;
  2. dezvoltarea competențelor de livrarea  a unui proces de învățare experiențială prin metode interactive;
  3. dezvoltarea competențelor din sfera rolurilor îndeplinite de lucrătorul de tineret (mediere, informare, sprijin, dezvoltare, comunicare, informare).

Ministerul Tineretului şi Sportului și-a propus crearea unei rețele la nivel național de Lucrători de tineret, din cadrul societății civile,  pe de o parte, pentru a identifica nevoile reale ale tinerilor punând în practică dialogul structurat și, pe de altă parte, pentru a răspunde prin formare nevoilor de participare și implicare ale tinerilor în activități de tineret și voluntariat, urmând ca la nivelul fiecărui județ rețeaua de lucrători de tineret să realizeze cel puţin 4 activităţi din sfera consultării și a dialogului structurat (de minim 4 ore) și să desfășoare minim 1 activitate de formare (de minim 3 zile) în comunitățile în care sunt activi în perioada 17 iunie – 15 noiembrie 2016.

Obiectivele principale ale rețelei sunt:

  1. creşterea numărului de  tineri implicați în evenimente de consultare și formare;
  2. creşterea calităţii evenimentelor de tineret cu privire la consultarea public;
  3. participare și dialog structurat;
  4. asigurarea unei reprezentativități geografice echilibrate, din perspectiva participării tinerilor în procesele de consultare ca parte a dialogului structurat;
  5. activități de participare și învățare non-formală.

Practic, Damian Pancu, reprezentantul Liceului Carol I, în calitate de Ambasador al Dialogului Structurat cu Tinerii a semnat cu Ministerul Tineretului şi Sportului un contract de voluntariat ocupând calitatea de Lucrător de Tineret, iar în Noiembrie se întâlni, la Timișoara unde va primi rezultatul activităților sale.

In urma acestei experienţe Damian va creea la Bicaz activitati Open-Space si o Cafenea Publică.

 

Fără comentarii

Postaţi un comentariu