Festivalul – DATINA 2015

Festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă pentru licee – DATINA

Cea mai mare bogăţie a omenirii sunt copiii. Dacă i-am învăţat pe copiii noştri versuri din cântecele vechi, paşi din dansul strămoşilor noştri, făcându-i să înţeleagă că prezentul este valoros numai împreună cu trecutul fiindcă astfel îmbinate prezintă o garanţie pentru viitor, înseamnă că am sădit în sufletele lor unul dintre cele mai frumoase sentimente.

Pentru a ne defini identitatea avem nevoie să ştim cine suntem, de unde venim, care ne sunt rădăcinile sau, altfel spus, care ne sunt strămoşii. Nu degeaba există la atâtea popoare cultul strămoşilor, iar tradiţia poporului se transmite mai departe cu fiecare generaţie pentru a conserva ceea ce este specific.

Unul din sentimentele care ar trebui să marcheze pozitiv spiritul tineretului nostru de astazi este iubirea de trecut, dorinţa de transmitere de obiceiuri şi tradiţii. Datoria noastră, a Liceul Carol I este de a-i face să înţeleagă că înainte de toate ceea ce zideşte o naţiune este conştiinţa comunităţii de soartă; un trecut şi un prezent comun este o misiune a viitorului.

Înţelegerea corectă a tradiţiilor şi obiceiurilor creează sentimentul de apartenenţă naţională şi declanşează sentimentul patriotic în personalitatea individului. Datoria noastră este de a promova respectul şi interesul faţă de tradiţiile culturale în rândul liceenilor, urmărind cunoaşterea zonei geografice şi a tradiţiilor culturale specifice Moldovei.

In data de 17 decembrie 2015, la Casa de Cultură va avea loc prima ediţie a Festivalului Obiceiurilor de Iarnă “Datina”.

— at Liceul Bicaz.

Locul derulării acţiunii: Localitatea Bicaz, Casa de cultură
Data desfășurării acțiunii: 17 decembrie 2015

Coordonatori:

  • Prof. Sîrbu Xenia
  • Prof. Apetroei Mihaela
  • Prof. Fîrţală Mirela
  • Prof. Cenuşă Manuela
  • Prof. Hreniuc Geanina
  • Prof. Mihai Capşa Togan

Filmul festivalului DATINA 2015

Articole despre festival

O frumoasă iniţiativă de promovare a valorilor tradiţionale ale poporului român legate de Crăciun, cu frumoasele sale datini şi obiceiuri, a fost pusă în practică la finele anului trecut, pe 17 decembrie, de Liceul Carol I din Bicaz.

O echipă de profesori şi elevi ai acestui prestigios liceu a iniţiat şi găzduit Prima ediţie a Festivalului Judeţean al Obiceiurilor de iarnă pentru licee „DATINA” desfăşurată în parteneriat cu Primăria Bicaz, Consiliul Judeţean (CJ) Neamţ şi Inspectoratul Şcolar al judeţului pe scena Casei de Cultură din Bicaz.

Nu puteau lipsi de la o asemenea manifestare Parada...

Prima ediţie a Festivalului - Datina

Client : Liceul Carol I Bicaz

Category :

Date : 15 Dec 2015

See it Online

Fără comentarii

Postaţi un comentariu

Related Projects