Logo Liceul Carol I Bicaz

Tradiție și personalitate în educația nemțeană

Antreprenor 3d

Proiect educațional Antreprenor 3D

În perioada 23-24 octombrie 2021, un grup de 5 elevi al Liceului ”Carol I” Bicaz, coordonați de d-l prof. Cosmin Dosoftei, au participat la tabăra de tineret „Antreprenor 3D” care a avut loc la Pensiunea Smărăndița din localitatea Alexandru cel Bun, Județul Neamț. În cele 2 zile de activități, trainerii organizației Centrul de Incubare Creativ Inovativ de Afaceri (CICIA) în persoana d-nei Alina Avadanei şi a d-nei Liliana Astăcioaiei au desfăşurat mai multe activităţi de stimulare a spiritului antreprenorial utilizând metode non formale, conectate la meseriile viitorului: robotică, dronă, imprimarea 3D.

În urma activităţilor desfăşurate elevii au dat contur mai multor idei de af``aceri, precum: un HoloHUB- o firmă de arhitectură şi de design interior ce utilizează tehnologia holografică de redare a machetelor, un Centru de reciclare a deşeurilor toxice ce utilizează un filtru de nanoparticule din aer, o Grădiniţă Smart dedicată copiilor cu dizabilităţi, în cadrul căreia se va utiliza Robotul Educational şi un Centru Veterinar in cadrul căruia prietenii blănoşi vor fi trataţi utilizându-se proteze realizate utilizând tehnologia 3D.

Descriere imagine

Descriere imagine

Descriere imagine