Hotărârea CA nr. 9 din 18.07.2024

Final de an școlar încărcat de emoții și împliniri cu un bilanț impresionant de peste o sută de premii speciale obținute la concursuri, activități extrașcolare, activități de voluntariat și olimpiade școlare.

MENȚIUNE LA ETAPA NAȚIONALĂ A CONCURSULUI ''CU VIAȚA MEA APĂR VIAȚA''
Perioada 16-19 iunie din acest an școlar, s-a dovedit a fi una deosebit de frumoasă pentru echipajul "Cu viața mea apăr viața", al Liceului "Carol I" Bicaz.
În aceste zile, s-a desfășurat la Deva, etapa națională a concursului, la care au participat și elevii noștri, care au obținut o mentiune binemeritată, făcându-se astfel remarcați și la acest nivel, cu toate că au avut parte de o concurență acerbă.

În cadrul mereu primitor al Centrului de documentare și informare al liceului nostru, s-au desfășurat azi, 13.06,.2024, activitățile din proiectul Violența ucide zâmbetul. Organizate de elevii clasei a IX-a D, manifestările au beneficiat de sprijinul doamnei director adjunct, Hrap Suzana și al doamnei consilier psihopedagogic, Cenușă Manuela.

Înălțarea Domnului, Ziua Eroilor și comemorarea a 135 de ani de la trecerea în Eternitate a Poetului Nepereche, Mihai Eminescu, au fost sărbătorite la Biblioteca orașului Bicaz.
