Miercuri, 29.11.2023, în cadrul proiectului ,,Să vorbim despre bani și bănci”, s-a desfășurat o vizită cu elevii de la clasele a XI-a E si a X-a E, profil economic, însoțiți de doamna director profesor Balint Valeria , de doamna profesor Popescu Iulia Maria și de domnul profesor Huțanu Florin, la Banca Națională a României - filiala IAŞI. Doamna Ciocan Nicoleta le-a prezentat un scurt istoric al B.N.R. , misiunea și activitățile desfășurate de această instituție. Apoi s-a vizitat expoziția numismatică din holul băncii.
Deoarece suntem în preajma zilei naționale a României, au admirat repetițiile la parada ce urmează a se desfășura cu prilejul acestei sărbători. A fost o încântare să admirăm soldații în pași de defilare.
Dacă tot au ajuns în ,,dulcele târg al Ieşului”, cum îi spunea Ionel Teodoreanu, au vizitat, pe jos , comorile de artă și de istorie națională pe care le posedă cel mai mare oraș din Moldova, în drum spre Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor. Câțiva studenți entuziaști le-au prezentat spațiile universității, au facilitat participarea la un curs într-unul din amfiteatre (s-au cam speriat de Econometrie-prea multă matematică!!!).
Biblioteca facultății a fost foarte apreciată de elevi, foarte frumoasă, spațioasă şi primitoare. Au intrat și în câteva Săli de clasă, recent renovate. Pe holurile facultății ne-am întâlnit și cu câțiva foști elevi, acum studenți la F.E.A.A. (le dorim succes!, erau cam stresați pentru că sunt în plină sesiune).
În Sala Pașilor pierduți au petrecut momente magice admirând picturile din holul imens și impresionant. După aceea, au văzut și campusul facultății și cantina. Acum sunt informați , trebuie doar să muncească, să aleagă și să reușească. SUCCES!
Morți de foame nu se putea să rateze și o vizită la Palas Mall Iași. Bucuroși și încărcați de amintiri frumoase s-au întors cu bine la Bicaz.
Această excursie nu se putea realiza fără sprijinul doamnei Panțîr Andreea, care prin intermediul firmei SC Bradul Forest SRL a sponsorizat combustibilul necesar transportului iar domnul Corfă Vasile ne-a pus la dispoziție mașina şi șoferul. Tuturor le MULŢUMIM!
Text.
Director profesor Valeria Balint