Începutul anului școlar 2022-2023 a stat sub semnul călătoriei și descoperirilor pentru elevii care au făcut parte din proiectul ROSE, subproiectul ABAC-UL, ACCES LA SUCCES. Al patrulea an de proiect s-a încheiat cu participarea a 30 de elevi din grupul țintă la activitatea ”Tabăra de vară” sub îndrumarea doamnei director prof. Balint Valeria și a doamnelor profesoare Fîrțală Mirela și Hreniuc Gianina.
Organizată în mijlocul naturii, în stațiunea Praid, în perioada 15-19 septembrie, tabăra s-a desfășurat în condiții de maximă siguranță având tematică diferită, care a oferit participanților șansa de a se descoperi și de a se bucura de timp de calitate, dobândind experienţe de viată de care să-și amintească cu drag. Activitățile derulate au avut ca scop atingerea obiectivelor propuse prin proiect cum ar fi: reducerea absenteismului în rândul elevilor, conștientizarea importanței susținerii examenului de bacalaureat și a continuării studiilor, dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale tinerilor. Dintre activitățile desfășurate în cadrul programului enumerăm: vizita în salina Praid, atelier de desen și pictură, activități de dezvoltare personală, beneficii emoționale și psihologice ale drumețiilor, ștrandul cu apă sărată, trăistuța cu ghicitori, carnavalul personajului, jocuri de cuvinte, jurnal de tabără-impresii de călătorie.
Echipa de proiect mulțumește tinerilor caroliști și îi felicită pentru implicarea activă de care au dat dovadă la majoritatea activităților, dar și pentru comportamentul exemplar față de gazde și comunitatea primitoare din Praid.
Text: prof. Hreniuc Gianina