Logo Liceul Carol I Bicaz

Tradiție și personalitate în educația nemțeană

STUDENT PENTRU O ZI!

150 de elevi în vizită la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău în cadrul proiectului CONSILIA-UBc

Luni, 3 iunie 2024, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a găzduit un număr de 150 de elevi de la licee care provin din zone defavorizate. Activitatea face parte din proiectul CNFIS-FDI-2024-F-0173 „Instrumente de comunicare și consiliere adaptate tinerilor din medii defavorizate pentru creșterea accesului la educație și reducerea abandonului universitar” (CONSILIA-UBc).

Descriere imagine

30 de elevi din cadrul Liceului "Carol I" Bicaz, din clasele a XII-D, a XII- a C, a XI- a D și a XI- a E, însoțiți de doamnele profesoare Hreniuc Gianina, Scurtu Mihaela și Uță Angela, au participat la o activitate din cadrul proiectului CONSILIA- UBc, implementat de Universitatea "Vasile Alecsandri" Bacău.

Descriere imagine

Parteneri în acest proiect sunt următoarele licee: Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza” Panciu, Liceul Teoretic „Ioan Slavici” din Panciu, Liceul „Carol I” Bicaz, Liceul „Gh. Ruset Roznovanu” Roznov și Liceul Tehnologic „Jacques M. Elias” Sascut.

Descriere imagine

„Ne bucurăm că un număr de 150 de elevi au participat la activitățile din cadrul proiectului CONSILIA-UBc. Activitatea a avut drept obiectiv familiarizarea elevilor din zone defavorizate cu specificul vieții academice și oportunitățile de dezvoltare în vederea creșterii nivelului de incluziune socială. Mulțumim celor 5 parteneri de la licee pentru întreaga colaborare și sperăm să putem realiza noi activități creative destinate să îi motiveze pe elevi să își continue studiile”, a declarat Conf. univ. dr. Cristina CÎRTIȚĂ-BUZOIANU, Director de proiect.

Descriere imagine

A fost prezentată oferta educațională a celor 5 facultăți (Facultatea de Inginerie, Facultatea de Litere, Facultatea de Științe, Facultatea de Științe Economice, Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății). De asemenea, a fost organizat un workshop motivațional intitulat „Merită să fiu student”, susținut de conf. univ. dr. Gabriel MAREȘ, care prin atelierele de lucru a identificat care sunt principalele argumente în alegerea unui program de studiu universitar.

Descriere imagine

Descriere imagine

Descriere imagine

Descriere imagine

Descriere imagine

La final, s-a organizat un concurs de testimoniale, în care elevii au sintetizat, într-un minut de glorie filmat, impactul avut de vizita la universitate, iar cele mai bune 10 prezentări au fost premiate cu câte un smartwach.

Descriere imagine

Scopul acestei experiențe a fost de a crește motivația absolvenților de liceu în vederea continuării studiilor, urmându-le pe cele universitare. Dorim absolvenților mult succes în îndeplinirea obiectivelor academice!